Recas - Selene Feteasca Neagra 2017 - 0.75L, Alc: 14.5%
COD: RECASSOLESELENE
Descriere
Violet pur, deci încă tânăr, acest vin încearcă să obţină maximum de expresie şi maturitate din soiul port-drapel al României. Debutul este închis şi cernelos, semn al unui stagiu serios de maturare în butoaie de stejar, însă o jumătate de oră de aerisire îl aduce în zona de fructe negre de pădure, piele groasă şi curmale uscate. În ultimul stadiu, când depăşeşte 14-15ºC, vinul capătă tot spectrul clasic de arome ale Feteştii Negre, cu fructe roşii şi negre, prune afumate, magiun cu mieji de nucă, gem de căpşune şi condimente. Gustativ, se deschide la fel de greu, însă parcursul este similar până la identitate cu evoluţia olfactivă, cu un plus de intensitate în notele de cireşe şi o urmă de ierburi aromate în postgustul lung, echilibrat şi molcom agregat de senzaţii dulci.
Taninurile încă vii, corpul dens şi gliceric şi aciditatea vie promit acestui vin o putere mare de învechire.
Taninurile încă vii, corpul dens şi gliceric şi aciditatea vie promit acestui vin o putere mare de învechire.

