Vin linistit

Vinurile linistite fac parte din categoria bauturilor obtinute prin fermentatie alcoolica naturala, realizata exclusiv din must de struguri. Pentru a fi incadrate in categoria vinurilor linistite, bautura trebuie sa ofere o tarie alcoolica de minimum 8,5% vol. Vinurile linistite sunt produse agroalimentare la care se interzice adaosul de arome dintr-o sursa externa. Aromatizarea acceptata legal este cea oferita de contactul bauturii cu vase confectionate din lemn.


Clasificare vinurilor in functie de culoare:


-          Vinuri albe;


-          Vinuri rose;


-          Vinuri rosii.


Vinurile linistite pot fi obtinute dintr-un singur soi de struguri, sau din doua sau mai multe te soiuri cupajate. In cazul vinurilor obtinute dintr-un singur soi, acestea vor avea culoarea strugurilor (exemplu: soiuri albe - vinuri albe, soiuri rosii - vinuri rosii ) Exceptie de la acest fapt sunt vinurile albe obtinute din struguri rosii (ex: Blanc de noir - vin alb obtinut din Pinot Noir,  sau vinurile rose).  Vinurile rosii mai pot avea in componenta, in procente foarte scazute si soiuri de vinuri albe cu scopul imbunatatirii gustului / mirosului cupajului obtinut.


Stiati ca inlaturand  pielita  boabelor de strugurilor, corpul boabelor  arata la fel? Toate sunt albe.... Culoarea vinului este data de fapt de culoarea pielitei, iar intensitatea culorii vinurilor este datorata direct timpului in care vinul sta in contact cu pielita strugurelui.... Pentru un vin rose pal, contactul vinului cu pielita se face pentru o perioada foarte scurta de timp (probabil cateva ore)...



 Clasificarea vinurilor in functie de zaharul rezidual din compozitie:


 -         vinuri seci - cel mult 4 grame de zahar rezidual la un litru;


-          vinuri demiseci - 4,1 - 12 grame de zahar rezidual la un litru;     


-          demidulci - 12,1 - 50 de grame de zahar rezidual la un litru;


-          dulci - peste 50 de grame de zahar rezidual la un litru.


 


Clasificarea vinurilor in functie de calitatea strugurilor din care sunt obtinute si metoda de productie:


-          Vinuri de masa. Aceasta denumire este data pentru vinuri cu productie nereglementata in functie de soi sau regiune. Aceste vinuri au tarie alcoolica de maxim 10%.


-          Vinuri de calitate superioara. Sunt vinurile din struguri de calitate superioara dintr-o regiune mare, ce contin tarie alcoolica de peste 10%.


-          Vinuri cu denumire de origine controlata (DOC). Aceste vinuri sunt obtinute din cele mai bune soiuri, recoltate din podgorii recunoscute la nivel international, aflate sub reglementare care garanteaza calitatea. Vinurile de origine controlata au tarie alcoolica de peste 11%.


 


Organizatia Internationala a Vinului a publicat un clasament oficial alcatuit din 21 de state producatoare de vin si cantitatile de vin produse de acestea in anul 2018. Primele trei state cu cea mai mare productie de vin din lume, sunt statele din Lumea Veche (Europa), care au istorie si traditie indelungata in productia de vinuri. In top 10, Italia, Franta si Spania ocupa locurile fruntase, urmate de SUA, Argentina, Chile, Australia, Germania, Africa de Sud si China,


La nivel european Romania, Germania, Austria si Ungaria, au înregistrat o crestere a recoltei în 2018 mai mare decât media ultimilor 5 ani.


La nivel mondial, Romania se afla pe locul 13, cu 510 milioane de litri produsi in 2018, iar vecinii de peste Prut, se afla pe locul 19, cu 190 milioane de litri produsi in acelasi an.

Citește Mai Mult Afiseaza mai putine
Pagina:
  1. 7
  2. 8
  3. 9
  4. 10
  5. 11
Grilă Listă
Filtru

Momentan Cumpărați după:

  1. Culoare: Vin rosu Eliminare
  2. Tip strugure: Cupaj rosu Eliminare
  1. Vignobles Despagne Rapin - Les Piliers de Maison Blanche 2015 - 0.75L, Alc: 14.5% Vignobles Despagne Rapin - Les Piliers de Maison Blanche 2015 - 0.75L, Alc: 14.5%
    ANUL DE RECOLTĂ: 2015

    REGIUNE / ȚARĂ: BORDEAUX / FRANȚA

    SOIUL / SOIURILE: CABERNET, MERLOT

    VOL. ALC.: 14.5%

    VIN ROȘU SEC


    Les Piliers de Maison Blanche, unul dintre vinurile generice ale producatorului francez Despagne Rapin, reprezintă, aşa cum ii spune şi numele, unul dintre stâlpii viticulturii franceze, din regiunea Bordeaux. Oenologii ispiraţi s-au străduit să păstreze soiuri de cabernet si merlot, cu o constituţie sănătoasă şi matură pentru a ne bucura de o licoare curată, bio, creată în spiritul şi tradiţia vinurilor obţinute de romani, pe acelaşi pământ, în urmă cu mii de ani.

    ASPECT: Roşu, cu opacitate impresionantă, oferită de cupajul celor două soiuri consistente de struguri roşii, recoltaţi din terroir-ul francez.

    MIROS: Les Piliers de Maison Blanche este ţinut în butoaie de stejar ce oferă un buchet evident de fructe roşii şi negre, cu note de esenţă lemnoasă şi vanilie.

    GUST: Soiurile de struguri roşii şi fructele negre formează un tanin puternic şi rotunjit, caracteristic vinurilor seci.

    TEMP. DE SERVIRE: 16 ºC (Se recomandă decantarea timp 30 de minute).

    ASOCIERE CULINARĂ: Uşor de servit alături de aperitive, vânat / carne roşie la grătar, preparate cu sosuri, somon la grătar şi cartofi prăjiţi.
    106,03 RON
  2. Masi este un brand italian, creat de familia Boscaini, iar vinurile provin din Pivnița Privată Boscaini, înființată în memoria strămoșilor care obișnuiau să păstreze în pivnițele private cantități modeste din vinurile pe care le-au savurat și le-au apreciat la evenimente importante din timpul vieții. În prezent, parcelele din zona Valpolicella, regiunea viticolă Veneto, sunt constituite din culturile soiurilor de Corvina, Rondinella și Molinara, pentru cupajele considerate de familia Boscaini o colecție de “comori lichide”.


    ASPECT: Culoarea vinului este roșu rubiniu, închis, datorat unui cupaj consistent, alcătuit din trei soiuri de struguri roșii.

    MIROS: Masi a reușit să obțină pentru acest cupaj un parfum elegant cu note de fructe coapte la foc, prune și cireșe.

    GUST: Tradiția vinului european este evidentă pentru acest vin. Încă de la prima degustare se simte gustul intens fructat al vinului, urmat de note de cafea și cacao, într-un echilibru organoleptic demn de urmat.

    TEMPERATURA DE SERVIRE: 18-20 ºC.

    ASOCIERE CULINARA: Amarone din Valpolicella este excelent în calitate de oaspete la masa bogată în preparate din carne roșie, vânat (inclusiv prepeliță) și multe alte mâncăruri condimentate cu generozitate. Acest vin este potrivit și alături de gustări cu brânzeturi maturate (parmezan, perico, gorgonzola).
    220,15 RON
  3. Ca`De`Rocchi - Amarone della Valpolicella rosso 2013- 0,75L, Alc: 13% Ca`De`Rocchi - Amarone della Valpolicella rosso 2013- 0,75L, Alc: 13%
    PRODUCATOR / PODGORIE: TINAZZI
    ANUL DE RECOLTA: 2012
    REGIUNE / TARA: D.O.C./ VENETO / ITALIA
    SOIUL / SOIURILE: CORVINA / MOLINARA / RONDINELLA / CORVINONE
    VOL. ALC.: 15%

    VIN ROSU SEC produs în cele mai bune podgorii aflate pe colinele din Valpolicella. Strugurii sunt recoltaţi si selectaţi manual în luna octombrie, apoi sunt întinşi în lădiţe de lemn pentru uscare şi păstraţi până in Ianuarie. În acest fel rezultă o cantitate de doar 40 litri de vin la 100 kg de struguri prospeţi.

    ASPECT: Are o buna limpiditate si este de o culoare de rosu opac, rubiniu cu accente de grena.

    MIROS: Extrem de elegant si expresiv, puternic fructat (fructe uscate si confiate), subtil lemnos si condimentat.

    GUST: Fructat (intens de fructe negre de padure, completat savoarea stafidelor si a smochinelor uscate), bine echilibrat de paleta o lemnoasa, cu tanini bine integrati si aciditate medie. Un vin corpolent, plin si intens, cu un gust remanent cu accente de tutun si ciocolata neagra.

    ASOCIERE CULINARA: Cu mancaruri la ceaun din carne de miel sau oaie servita cu traditionala mamaliga / polenta, sau langa carne de porc pe gratar. De asemenea langa branzeturi tari si semitari, telemea de oaie maturata si branza de burduf, sau branzeturi cu mucegai albastru: Roquefort, Gorgonzola.

    TEMP. DE SERVIRE: 18-20º C (Se recomanda decantarea cu circa 1h inainte de servire)
    252,35 RON
  4. PRODUCATOR / PODGORIE: CHATEAU D’ARMAILHAC
    ANUL DE RECOLTA: 2004
    REGIUNE / TARA: CINQUIEME CRUS - GRAND CRU CLASSE 1855 / PAUILLAC / MEDOC / BORDEAUX / FRANTA
    SOIUL / SOIURILE: 58% CABERNET SAUVIGNON / 25% MERLOT / 14% CABERNET FRANC / 3% PETIT VERDOT
    VOL. ALC.: 13%

    VIN ROSU SEC. Numele actual al Chateau-lui apare in scripte inca din 1680. In secolul XVIII, podgoria cu numele Mouton d’Armailhacq avea 52 de hectare. Ajuns integral in proprietatea Baron Philippe de Rothschild din 1933, vinul a purtat timp de 32 de ani, incepand cu 1956, denumirea de Chateau Mouton Baronne Philippe inainte sa revina la denumirea originala.

    ASPECT: Culoare atractiva de un rosu dens cu nuante de violet.

    MIROS: Inchis la inceput, se deschide dupa aerare cucerind prinntr-o paleta complexa aromatica a buchetului, din care se evidentiaza accentele de mure negre, afine si coacaze negre, insotite de arome lemnoase de cedru si lemn de santal.

    GUST: Perceptia initiala de rotunjime, sustinuta de taninii bine integrati si corpolenta generoasa, dezvolta pe paletin o bogata pleiada de gusturi fructate si lemnoase extrem de expresive. Gustul final extrem de lung, carnos si echilibrat, place prin intensitate, fructozitate si condimente.

    ASOCIERE CULINARA: Cu preparate elaborate la cuptor, din carne rosie, imbibate de miresmele bogatiei de condimente si a legumelor din tava. Excelent langa friptura de coaste de porc Teriaky, caserola de cartofi gratinati cu napi si mirodenii, rata la tava langa risotto cu mazare si patrunjel, Scotch Beef Wellington, si nu in ultimul rand cu placinta de carne si dovleac. Se asociaza la finalul mesei cu branzeturi moi si semimoi servite cu prune uscate, nuca si biscuiti din cereale integrale.

    TEMP. DE SERVIRE: 18-20º C (Se recomanda decantarea cu circa 15-20 min. anterior servirii)
    750,06 RON
  5. Chateau Clerc Milon - Pauillac Grand Cru Classe rouge 2006 - 0,75L, Alc: 13% Chateau Clerc Milon - Pauillac Grand Cru Classe rouge 2006 - 0,75L, Alc: 13%
    PRODUCATOR / PODGORIE: CHATEAU CLERC MILON
    ANUL DE RECOLTA: 2006
    REGIUNE / TARA: CINQUIEME CRUS -GRAND CRU CLASSE 1855 / PAUILLAC / MEDOC / BORDEAUX / FRANTA
    SOIUL / SOIURILE: 49% CABERNET SAUVIGNON / 42% MERLOT / 7% CABERNET FRANC / 1% PETIT VERDOT / 1% CARMENERE

    VOL. ALC.: 13.5%

    VIN ROSU SEC. Este un Grand Cru Classe din 1855 (Cinquieme Cru Classe) Pauillac, ce a fost achizitionat de catre Baron Philippe de Rothschild in 1970. In 1988 la moartea lui Baron Philippe Rothschild, reconstructia cramei si a chateau-lui erau in plina desfasurare, si in ziua de astazi mai multe cladiri moderne din sticla, piatra si lemn, insumand 3600 de metri patrati, se integreaza perfect in peisajul din Medoc.
    2004 a ramas in memoria oenologilor ca cel mai secetos an din 1962 incoace.

    ASPECT: De o buna limpiditate si de o culoare de rosu purpuriu, extrem de inchis.

    MIROS: Bine structurat, intens, cu arome proaspete si distincte de cirese amare, afine, coacaze negre, lemn de santal si grafit (mina de creion), completate de valente delicate lemnoase de stejar si paine prajita.

    GUST: Perceptia initiala de rotunjime si catifelare, surprinde cu o textura armonioasa a taninilor echilibrata de corpolenta ridicata, sustinuta de o paleta gustativa de fructe negre (dude negre, mure, afine, cirese negre, coacaze) si accente subtile lemnoase. Perceptia pe paletin dupa inghitire, este placuta, lunga si echilibrata, tipica unui Clerc Milon clasic.

    ASOCIERE CULINARA: Cu mezeluri fine uscate, pastrame, carnatarii condimentate sau jambon (hamon, prosciutto) acompaniate de branzeturi “fandosite”, maturate, moi si semimoi langa nuci, alune de pamant, prune uscate si stafide rosii. Se asociaza elegant langa preparate din carne rosie la tava (porc, miel, vita, berbecut, curcan) impanate cu mirodenii, servite cu cartofi gratinati cu parmezan, cartofi rumeniti cu busuioc sau varza de Bruxelles trasa-n tigaie cu bacon si ceapa.

    TEMP. DE SERVIRE: 20-22º C (Se recomanda decantarea cu circa 20-30 min. inainte de servire)
    345,83 RON
  6. PRODUCATOR / PODGORIE: CHATEAU LES TROIX CROIX
    ANUL DE RECOLTA: 2010
    REGIUNE / TARA: A.O.C. FRONSAC / BORDEAUX / FRANTA
    SOIUL / SOIURILE: MERLOT / CABERNET FRANC
    VOL. ALC.: 14%

    VIN ROSU SEC.

    ASPECT: Opac de un rosu purpuriu intens cu accente de violaceu..

    MIROS: Delicat lemnos, distinct de cedru si stejar, cu nuante de vanilie, de fructe de padure rosii si negre, usor condimentat.

    GUST: Taninos, prafos si fructat, de coacaze, dude rosii si stafide.Are o corpolenta medie si o aciditate bine integrata, si un gust final remanent, lung.

    ASOCIERE CULINARA: Este cel mai bine pus in valoare langa carne rosie, porc, vita sau miel la cuptor, la protap sau inabusita la tigaie in vin rosu; cu bucate traditionale romanesti specifice sarbatorilor de Paste sau de Craciun, mezeluri preparate din carne de porc. La finalul mesei, langa branzeturi moi si semimoi, maturate, garnisite cu fructe uscate si arahide.

    TEMP. DE SERVIRE: 18-20º C (Se recomanda decantarea cu circa 30 minute inainte de servire)
    75,91 RON
  7. PRODUCATOR / PODGORIE: CHATEAU LYNCH BAGES
    ANUL DE RECOLTA: 2001
    REGIUNE / TARA: CINQUIEMES CRUS - GRAND CRU CLASSE 1855 / PAUILLAC / MEDOC / BORDEAUX / FRANTA
    SOIUL / SOIURILE: 78% CABERNET SAUVIGNON / 15% MERLOT / 5% CABERNET FRANC / 2% PETIT VERDOT
    VOL. ALC.: 13%

    VIN ROSU SEC catalogat Grand Cru Classe inca din 1855.

    ASPECT: De o culoare seducatoare de un rosu grena puternic, opac, de o nuanta inchisa si extrem de profunda.

    MIROS: Complex si intens, elegant, cu note subtile de cirese negre, gutui zaharisite si lemn dulce, completate de valente de fum, lemnozitate de stejar si condimente.

    GUST: De un mare rafinament, un vin elegant placut cremos cu tanini catifelati si matasosi, surprinde printr-un buchet complex gustativ fructe rosii rascoapte sau uscate, de mocha si paine prajita, delicate note de fum si ciocolata. Are un buchet matur si de un gust de final lung si atragator, dominat de vanilie si ciocolata.

    ASOCIERE CULINARA: Recomandat a fi deschis la ocazii speciale langa preparate de mare rafinament. Se asociaza cu preparate de inalta clasa ale bucatariei franceze, pe baza de carne de pasare (rata, gasca, potarniche, fazan), vita (Kobe, Mishima sau orice alt tip de Wagyu) miel sau de purcel de lapte la tava si nu in ultimul rand cu carne de vanat mare (mistret, urs sau cerb) asezonata cu trufe albe. La finele mesei langa branzeturi maturate (Rochebaron, Roquefort, Sainte-Maure de Touraine) sau mousse din ciocolata neagra cu fructe de padure, nu foarte dulce, in foita de aur.

    TEMP. DE SERVIRE: 20-22º C (Se recomanda decantarea cu minim 45 de min. inainte de servire)
    1.047,20 RON
  8. Montes Alpha - Purple Angel 2009 - 0.75L, Alc: 15% Montes Alpha - Purple Angel 2009 - 0.75L, Alc: 15%
    PRODUCATOR / PODGORIE: MONTES
    ANUL DE RECOLTA: 2009
    REGIUNE / TARA: COLCHAGUA VALLEY / CHILE
    SOIUL / SOIURILE: CARMENERE (92% CARMENERE / 8% PETIT VERDOT)
    VOL. ALC.: 15%

    VIN ROSU SEC, produs din cei mai buni struguri de Carmenere (selectati manual de pe ciorchine, de o echipa de 14 culegatori), crescuti in doua regiuni diferite, 50% din Apalta Estate (unde expunerea la soare aduce eleganta vinului) si 50% din Marchigue Estate (o regiune cu productie mica la hectar, cu un climat racoros, ce produce un vin corpolent de mare concentratie aromatica si de o culoare intensa de carmin). Finalul, este un vin care este pe cat de puternic pe atat de elegant. Este maturat timp de 18 luni in butoaie de stejar nou, frantuzesti. O productie de 7300 de cutii pe an (6 x 750 ml); se imbuteliaza nefiltrat.

    ASPECT: Rosu purpura cu nuante de carmin.

    MIROS: Puternic de fructe rosii salbatice si ringlote, ciocolata si lemnozitate accentuata, de humidor si foaie de tutun.

    GUST: Cu tanini maturi, delicati si catifelati, un vin extrem de corpolent, cu un gust savuros si concentrat, fructat, de mure, ringlote si coacaze rosii, completate de ciocolata neagra, cedru, vanilie si caramel. Are o structura echilibrata, cu un gust final ce lasa o senzatie de plinatate si fructozitate.

    ASOCIERE CULINARA: Evident este un vin caruia ii “sta bine” langa preparate din carne rosie (curcan, porc, rata, vita, miel), in tocanite (stew sau paprikas), inabusite la tigaie sau la tava in cuptor. Se poate savura si langa platouri antreu cu mezeluri fine, branzeturi moi si semimoi, cremoase, cu fructe uscate (stafide rosii, curmale, prune) si nuci.

    TEMP. DE SERVIRE: 18º C (Se recomanda decantarea cu cel putin 1h inainte de servire pentru aerare si separarea sedimentelor; are un potential de invechire de circa 10 ani)
    109,56 RON
  9. Poggio al Tesoro - Sondraia, Bolgheri rosso 2008 - 0.75L, Alc: 15% Poggio al Tesoro - Sondraia, Bolgheri rosso 2008 - 0.75L, Alc: 15%
    După doar câteva recolte, Sondraia a devenit un clasic în zona Bolgheri, datorită unui stil caracterizat de un profil puternic, dar, deasemenea, şi prin armonie şi fineţe. Strugurii perfect copţi şi munca minuţioasă în pivniţă, produce un vin cu note intense de fructe proaspete şi plante aromatice, gustativ vinul se deschide cu clasă mare şi netezime mătasoasă.Se recomandă a fi asociat cu carne la grătar, în special de carne de vită. Sondraia este, de asemenea, recomandat cu Kebab, viţel, carne de porc, coaste de miel sau "ossobuco". Vinul iese in evidenţa atunci când este asoaciat cu brânză ricotta afumată, Parmigiano Reggiano şi brânzeturi uşor maturate din lapte de oaie.
    76,61 RON
Pagina:
  1. 7
  2. 8
  3. 9
  4. 10
  5. 11
Grilă Listă